Sebastian Craciun

Sebastian Craciun

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Trei ani de stagiune muzicala la Peles


Pentru al treilea an consecutiv, zece serate muzicale s-au derulat într-un ritm dătător de nostalgie la Castelul Peleș. De la an la an, Stagiunea “Sunetul muzicii” organizată de ExcesMusic prin programul “Opotunitati la tine acasa”, finantat de Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din Romania, Muzeul National Peles Radio Romania Cultural și Asociatia Pro Valores, a fidelizat un public și a făcut ca sala de muzică a castelului să pară din ce în ce mai mică.Sâmbătă 26 octombrie, a treia ediție a stagiunii a ajuns la final dupa zece serate care au oferit iubitorilor artei sunetelor o gama variata de atractii sonore de la recitaluri camerale, la concerte jazzistice, de la adevarate spectacole de percutie, pana la istorica reconditionare si repunere in valoare a impresionantei orgi de salon a castelului.


Ultimul recital din acest an a însemnat aducerea în faţa melomanilor a unor artişti tineri, valoroşi din Japonia, care s-au remarcat în cadrul Concursului International de Muzică Clasică de la Tokyo, o competiţie care se intitulează România şi care este organizată de 9 ani de Societatea de Muzică Clasică România din Japonia, prezidată de doamna Kazuko Shimada. La această competiție se înscriu anual sute de japonezi care îşi doresc să susţină un turneu în România, ţara noastră fiind privită ca o poartă spre Europa muzicală.


Doi dintre laureaţii din anul 2012 au evoluat la Castelul Peleş: tânăra violonistă Haruna Shinoyama, care are 19 ani și studiază la Academia Mozarteum din Salzburg și pianistul Matthew Law, japonez pe jumătate englez, care din anul 2011 este student al Conservatorului Superior National din Paris. Cei doi au interpretat alternativ opusuri de Bach, Paganini, Debussy și Brahms, iar la insistențele publicului au oferit o frumoasă surpriză, unindu-și talentul intr-o versiune interesantă a Dansurilor românești de Bartok.


O stagiunea s-a încheiat, o alta deja este în lucru. Noi atracții sonore, noi atracții cultural turistice vor avea loc la Castelul Peleș cu începere din luna martie a anului viitor.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Eveniment muzical japonez la Castelul Peles

Sambata 26 octombrie 2013 se incheie editia a III a Stagiunii Sunetul Muzicii gazduita de sala de muzica a Castelului Peles si organizata de ExcesMusic, Muzeul National Peles, Asociatia Pro Valores si Radio Romania Cultural.
De la ora 17 opusuri de Johann Sebastian Bach, Niccolo Paganini si Johannes Brahms vor fi interpretate de laureatii editiei a VIII a a Concursului International Romania de la Tokyo. Violonista Haruna SHINOYAMA are 19 ani, a obtinut numeroase mari premii la concursuri internationale si studiaza cu Pierre Amoyal la Academia Mozarteum de la Salzburg. Pianistul Matthew Law a castigat concursuri desfasurate in Japonia, Italia si Franta si este student al Conservatorului National Superior de Muzica din Paris.
Cu acest recital in care sunt invitati tineri artisti niponi, de mare valoare, ediţia a III a a Stagiunii Sunetul Muzicii ajunge la final dupa 10 serate memorabile, care au oferit numerosului public iubitor al artei sunetelor o gama variata de atractii sonore de la recitaluri camerale, la concerte jazzistice, de la adevarate spectacole de percutie, pana la istorica reconditionare si repunere in valorare a impresionantei orgi a castelului.
Accesul la concert se face pe baza de invitatie, care poate fi obtinuta de la Muzeul National Peles, tel. 0244310 918, interior 129 – sectia Relatii publice sau completand un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-ix-editia-a-iii-a/

Programul complet al stagiunii pe:
http://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com

Parteneri: Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania prin Programul “Oportunitati la tine acasa” si Asociatia Cultural Sportiva Pro Valores.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Port.ro, Observator cultural, Senso TV, Tango, onlinegallery.ro, muzicabuna.ro.

luni, 30 septembrie 2013

Eveniment coral la Castelul Peleş


Sâmbătă 5 octombrie 2013, Castelul Peleş va găzdui penultima manifestare din cadrul ediției a III a a Stagiunii Sunetul Muzicii organizată de ExcesMusic, Muzeul Naţional Peleş şi Radio Romania Cultural.
De la ora 17 puteți asculta unul dintre cele mai vechi ansambluri vocale din România, Corul Bisericii Evanghelice Cetate din Cisnădie, o formație cu o vechime de 150 de ani. Coordonat muzical de organistul Remus Henning, acesta este unul din puţinele coruri care mai activează într-o biserică evanghelică, multe dintre aceste lăcașuri de cult, rămânând după 1989 făra o viaţă cultural-muzicală activă.În sala de muzică a Castelului Peleș vor răsuna lucrări ale unor compozitori din secolele XVII – XIX, precum: Cristoph Graupner, Dmitro Bortniansky, Charles Gounod, Antoine Calviere sau Heinrich Rinck.

De asemenea publicul prezent va putea asculta din nou orga istorică, recent restaurată a Castelului Peles. Intrumentul a fost construit in anul 1904 de firma Rieger (Jägerndorf) ca op. 1000. Deja numărul acestei lucrări atestă importanta instrumentului regal. Este vorba de un instrument cu o dispozitie romantică, registrele fiind dispuse pe două manuale si pedalier. Acest instrument este înzestrat cu o tractură pneumatică, tubulatura se afla intr-un dulap cu jalouzii. Instrumentul se află intr-o nisă intre două incăperi si poate fi cântat din două console. În arhive există câteva poze cu regina Elisabeta la orgă si George Enescu la vioară. Regina Elisabeta a României, Carmen Sylva, a fost cea care a trezit interesul tânărului muzician pentru orgă. Regina Elisabeta a primit la vârsta de 12 ani lectii de orgă de la organistul, pianistul si compozitorul Sigismund Neukomm, când acesta se afla ca oaspete in castelul Monrepos la Neuwied.
Accesul la concert se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută de la Muzeul Naţional Peleş, tel. 0244310 918, interior 129 – secţia Relaţii publice sau completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-viii-editia-a-iii-a/

Programul complet al stagiunii pe:
http://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă” şi Asociaţia Cultural Sportivă Pro Valores.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Port.ro, Observator cultural, Senso TV, Tango, onlinegallery.ro, muzicabuna.ro.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Ritm si energie la Castelul Peles

Sâmbătă 21 septembrie vizitatorii Castelului Peleş au putut fi martorii unui eveniment inedit, spectaculos, care cu siguranţă le va rămâne întipărit în memorie.

Cei care au umplut până la refuz sala de muzică a castelului s-au putut bucura de sonorităţi inedite, emise de câteva zeci de instrumente interesante, au putut urmări tineri entuziaşti şi un maestru de talie internaţională. Ritm, energie, noutate au fost ingredientele acestui recital susţinut de Icon Arts Percussion Group, recital inclus în cea de-a treia ediţie a Stagiunii Sunetul muzicii, eveniment organizat de ExcesMusic, prin programul Oportunităţi la tine acasă finantat de Uniunea de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din România, Radio Romania Cultural, Muzeul National Peles şi Asociatia Pro Valores.

Condus de Mircea Ardeleanu – artist recunoscut pe plan internaţional, ansamblul înfiinţat la Sibiu în anul 2009, din cursanţi ai clasei de percuţie din cadrul Academiei de vară ”ICon Arts”, este alăcuit din studenţi ai Academiei « Gheorghe Dima » din Cluj sau ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti: Alexandra Chira, Irina Rădulescu, Kiss Levente. Programul a fost deosebit de interesant, călătoria sonoră ne-a purtat în universuri imaginate de Theo Lovendine, Keiko Abe, Steve Reich, Mark Glentworth, Constantin Râpă, Peter Szeghö, Eckhard Kopetzki şi Eduardo Soto Milan.
Foarte spectaculoasă alternanţa dintre piesele interpretate la diferite instrumente de percuţie: melodice, membranofone, metalofone sau idiofone, cu piese în care muzicienii îşi foloseau propriile corpuri ca instrumente complexe, generatoare de ritm şi energie.
Nu întâmplător ICon Arts Percussion Group anul trecut a fost invitat de catre Drume Tide Percussion Center din Beijing să susţină un turneu educativ în Republica Populară Chineză, peste câteva zile va pleca în Elveţia, iar în luna mai a anului viitor va susţine o serie de concerte în Mexic.

Următorul concert din cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii de la Castelul Peles va avea loc pe 5 octombrie de la ora 17 şi va fi susţinut de un ansamblu cu o vechime de 150 de ani, Corul Bisericii Cetate din Cisnădie, condus în prezent de organistul Remus Henning.

luni, 16 septembrie 2013

Dublu eveniment la Castelul Peleş


Sâmbătă 21 septembrie 2013, Castelul Peleş va găzdui un dublu eveniment. La ora 16 va debuta recitalul susţinut de ICon Arts Percussion Group, pentru ca de la ora 17 să aibă loc vernisajul expoziţiei Art Nouveau – 110 ani în România.
Zeci de instrumente, ritm şi energie, acestea sunt ingredientele reprezentaţiei ICon Arts Percussion Group ansamblu care a luat ființă în 2009 la inițiativa maestrului Mircea Ardeleanu, în urma cursurilor de vară din același an, desfășurate la Sibiu.
ICon Arts Percussion Group, în anii următori a fost prezent pe diverse scene româneşti şi europene si invitat in emisiuni radio pentru recitaluri live. De asemenea anul trecut ansamblul a fost invitat de catre Drume Tide Percussion Center din Beijing să susţină un turneu educativ în Republica Populară Chineză.
Călătoria sonoră realizată cu ajutorul spectaculoaselor instrumente membranofone, melodice şi idiofone ne va purta în universuri imaginate de Theo Lovendine, Keiko Abe, Steve Reich, Mark Glentworth, Constantin Râpă, Peter Szeghö, Eckhard Kopetzki şi Eduardo Soto Milan.
Acest recital de excepţie, inclus în cadrul ediţiei a III a a Stagiunii Sunetul Muzicii, organizată de ExcesMusic, Muzeul Naţional Peleş şi Radio Romania Cultural,
va fi urmat de un alt eveniment: vernisajul expoziţiei Art Nouveau – 110 ani în România.

În 2013 se împlinesc 110 ani de la inaugurarea reşedinţei princiare şi regale, Castelul Pelişor şi 20 de ani de când şi- a deschis porţile pentru publicul larg, devenind muzeu.
Anii 1900 au constituit pentru Europa artistică o transformare de mentalitate şi o cotitură importantă prin apariţia unei concepţii stilistice novatoare, stilul Art Nouveau. Stilul Art Nouveau a definit deopotrivă sfârşitul şi începutul unui secol, conferind personalitate unei epoci şi cuprinzând toate genurile artistice legate de ambientul exterior sau interior.
Regina Elisabeta şi mai ales Regina Maria a României au completat colecţia Casei regale, constituită iniţial de Regele Carol I, cu achiziţii importante de piese Art Nouveau, reunite în mod fericit la castelul Pelişor din Sinaia.

Accesul la concert se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută de la Muzeul Naţional Peleş, tel. 0244310 918, interior 129 – secţia Relaţii publice sau completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-vii-editia-a-iii-a/

Programul complet al stagiunii pe:
http://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă” şi Asociaţia Cultural Sportivă Pro Valores.

Parteneri media: Radio Romania Cultural, Port.ro, Observator cultural, Senso TV, Tango, onlinegallery.ro, muzicabuna.ro.

duminică, 1 septembrie 2013

La Tokyo, sansa promovării muzicii românești în Asia

La Tokyo s-a încheiat astăzi a IX a ediție a Concursului Internațional de Muzică Clasică România, manifestare care a contribuit substanțial în ultimii ani la dezvoltarea relațiilor dintre România și Japonia. Evenimentul organizat de Societatea de Muzică Clasică România din Japonia, prezidată de doamna Kazuko Shimada, s-a aflat sub patronajul Ambasadei României la Tokyo și a excelenței sale domnul ambasador Radu-Petru Șerban. La competiție s-au înscris 116 muzicieni, atrași fiind nu atât de premiile în bani, cât și de perspectiva susținerii unui turneu în România, țara noastră fiind văzută ca o rampă de lansare europeană. Concursul a avut șase secțiuni, iar din juriu, alături de personalități muzicale nipone au făcut parte și doi români: Ulpiu Vlad – Vicepresedinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania și Sebastian Craciun – realizator Radio România. Marele premiu a revenit violistei Ayako THARA, cea care pentru interpretarea excepțională a unei lucări de George Enescu, a primit și premiul special oferit de Radio România Cultural, parter al competitiei de patru ani.
Favoritii remarcati in etapa a II a s-au impus și în cele șase finale. Foarte strânsă a fost lupta la secțiunea instrumente cu coarde, acolo unde violista Ayako Tahara a reușit să se impună în fața a cinci violoniști.
Sextetul Asayake s-a detașat clar la secțiunea muzică de cameră, continuând interpretarea la înalt nivel a sextuorului de Francis Poulenc.
Foarte spectaculoasă și stânsă din punct de vedere valoric a fost finala percuționiștilor, acolo unde Hironobu Nagata, după ce în etapa a doua a impresionat prin dominarea marimbafonului, în finală a făcut o demosrație de virtuozitate, interpretând la zeci de intrumente de percuție melodice, membranofone și idiofone, o fantastică lucrare a compozitorului sârb Nebojsa Jovan Zivkovic.
O secțiune mai puțin valoroasă a fost cea de la canto, acolo unde juriul a fost nevoit să acorde un singur premiu II, cântărețul remarcat fiind baritonul Hitoshi Fujiyama.
La suflători trei din cele patru premii au fost câștigate de saxofoniști, ceea ce denotă marea dragoste a japonezilor pentru acest instrument, ușor neglijat în România. S-a impus Keito Kadoguchi.
Șase finaliști interesanți și apropiați din punct de vedere valoric au fost la pian. A fost greu de ales între stiluri diverse, între concepții interpretative diferite. A câștigat cea mai tânără competitoare, pianista de numai 17 ani Shiori Kuwahara. Ea a reușit să îmbine forța și lirismul, tehnicitatea și sensibilitate, construind o versiune solidă a Sonatei op.36, nr.2 de Serghei Rahmaninov.
Pe câțiva dintre acești laureați îi veți putea vedea anul viitor pe scenele din România, cu ocazia turneului pe care îl vor susține în țara noastră. Cu remarcații ediției trecute a competiției vă veți putea întâlni în luna octombrie, când vor cânta în spații culturale importante precum Castelul Peleș - 26 octombrie, concert care va însemna și finalul ediției a III a a Stagiunii Sunetul Muzicii sau Sala Radio - 28 octombrie.
Văzut în ansamblu, Concursului Internațional de Muzică Clasică România, este o competiție de un nivel valoric ridicat, este o inițiativă unică, o manifestare care aduce țara noastră în atenția presei și muzicienilor asiatici. Să sperăm că în edițiile următoare interpreții japonezi se vor apleca cu mai multă atenție spre creația românească, o vor înțelege mai bine și o vor promova în concerte ulterioare. Această competiție niponă este o șansă de a promova în mod eficient cultura muzicală românească în spațiul asiatic.

vineri, 30 august 2013

Finalul etapei a II a a Concursului Internațional de Muzică Clasică România

La Tokyo a avut loc cea de-a treia zi a etapei a II a a Concursului Internațional de Muzică Clasică România, un eveniment organizat din anul 2005 de Societatea de Muzică Clasică România din Japonia, prezidată de doamna Kazuko Shimada.
Astăzi în faţa juriului au evoluat formaţiile camerale şi percuţioniştii.
Secţiunea de muzică de cameră a fost cea mai interesantă de până acum. Interesantă prin varietatea şi valoarea ansamblurilor, prin dificultatea repertoriilor alse, prin pasiunea arătată de interpreţi. Am putut asculta de la clasicul cvartet de coarde, la cvartet de saxofoane, de marimbafoane, de flaute, cvintete cu corn sau clarinet şi sextet de suflători cu pian, iar din punct de vedere repertoriat am fost purtaţi de la sonorităţile beethoveniene, la cele imaginate de Francis Poulenc. Intregul juriu a fost impresionat de varianta sextuorului de Poulenc, realizată de ansamblul Odawara. A fost o interpretare foarte echilibrată, omogenă şi bine construită. Toţi membrii formaţiei pot fi consideraţi în acelaşi timp virtuozi, dar şi excelenţi interpreţi camerali.
Foarte spectaculoasă şi de un nivel valoric ridicat a fost şi secţiunea dedicată percuţioniştilor. Zece s-au luptat pentru accederea în finală şi ne-au prezentat opusuri de Keiko Abe, Emmanuel Sejourne, Iannis Xenakis, s.a.. Opt au ales un instrument melodic, marea dragoste a japonezilor marimbafonul, iar doi au dat frau liber ritmurilor debordante şi efectelor oferite de variate instrumente membranofone. Marimbafoniştii s-au dovedit foarte tehnici, foarte expresivi, foarte muzicali, stăpânitori absoluţi ai marimbei mari cu cinci octave, demni urmaşi ai celebrei Keiko Abe, compozitoarea şi interpreta care începând cu anul 1962 a revoluţionat instrumentul.
De mâine încep finalele ediţei a IX a a Concursului Internaţional de Muzică Clasică România de la Tokyo. In cele şase finale s-au calificat 28 de instrumentişti şi ansambluri. Cu toţii aşteaptă cu emoţie Gala laureaţilor care va avea loc duminică seara, eveniment cu ocazia căruia Radio România Cultural, care este de patru ani partener al competiţiei, va oferi un premiu special. Tot atunci vom afla cine va caştiga marele premiu de 500000 de yeni şi cine sunt muzicienii japonezi care vor susţine un turneu în ţara noastră în toamna anului viitor. Pe laureaţii ediţiei trecute îi veţi putea asculta în sălile de concert româneşti la finalul lunii octombrie.

joi, 29 august 2013

La Tokyo, ziua a II a a Concursului Internațional de Muzică Clasică România

Continua la Tokyo, pentru al nouălea an consecutiv, o manifestare consacrată în spațiul nipon, un eveniment care apropie cultural tara noastra de Japonia - Concursul Internațional de Muzică Clasică România.
Astazi au evoluat in fata juriului, din care fac parte alaturi de personalitati muzicale japoneze si doi romani: Ulpiu Vlad – vicepreședintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor și subsemnatul, tineri muzicieni de la instrumente de suflat si pian.
Nivelul este unul bun. Am observat multa seriozitate, determinare, interpretări cu multa sensibilitate, tipic asiatica, dar o sensibilitate care duce de multe ori spre construcții sonore terne. Deși au un bagaj tehnic remarcabil, deși fac muzica cu pasiune, de multe ori nu pot depai pragul care desparte o reproducere onorabilă, de adevarata muzică. La suflatori m-a surprins marea dragoste a japonezilor pentru un instrument puțin prezent in atenția românilor - saxofonul. De asemenea, desi concursul se numește România, au fost interpretate până acum doar trei lucrări românesti, mai precis enesciene: o excelenta versiune a lucrarii dedicate violei - Concertstuck, un lied și o variantă bună a Legendei pentru trompetă.


În rest în urma acestei vizite în Japonia, sunt două lucruri de care nu vreau să mai aud prea curând: Valsul scherzo de Ceaikovski și …de orez. Astăzi am avut o discuție cu organizatoarea concursului, doamna Kazuko Shimada și am convenit că de anul viitor în cadrul acestui concurs să existe o lucrare impusă românească, urmând ca noi cei din țară să trimitem un set de propuneri pentru fiecare instrument, partiturile și inregistrari cu lucrările respective. Am convingerea că astfel vom face un serviciu real muzicii românești și vom promova în mod eficient cultura muzicală românească în spațiul asiatic.

miercuri, 28 august 2013

La Tokyo - debut al Concursului Internațional de Muzică Clasică România

Mă aflu la Tokyo un oraș spectaculos, o metropolă care uimește prin curățenie, prin rigurozitate, prin amabilitate, prin lipsa de simetrie, prin jocul fascinant al arhitecturilor, prin păstrarea tradițiilor în ciuda dezvoltării tehnologice și îi deranjează doar pe neadaptați, din rândul cărora fac parte, prin clima cladă și în același timp umedă, prin prețurile exagerat de mari și prin gastronomie.

Mă aflu la Tokyo pentu că de astăzi până 1 septembrie, pentru al nouălea an consecutiv, în capitala Japoniei se desfășoară o manifestare deja consacrată în spațiul nipon, Concursul Internațional de Muzică Clasică România. Evenimentul organizat de Societatea de Muzică Clasică România din Japonia, prezidată de doamna Kazuko Shimada, se află sub patronajul Ambasadei României în Japonia și a excelenței sale domnul ambasador Radu-Petru Șerban. La acastă competiția la care Radio Romania Cultural este partener de 4 ani si la care și în acest an oferă un premiu special, s-au înscris 116 muzicieni, atrași fiind atât de premiile în bani, cât și de perspectiva susținerii unui turneu în România, țara noastră fiind văzută ca o rampă de lansare europeană. Concursul are următoarele secțiuni: pian, canto, instrumente cu coarde, instrumente de suflat, percuție și ansambluri camerale.
Astăzi au concurat participanții la secțiunile instrumente cu coarde și canto. A fost un nivel bun, interpretari cu multa sensibilitate, tipic asiatica, iar din punct de vedere repertorial am observat o apetenta a tinerilor violonisti japonezi pentru lucrari de Ceaikovski, Bach si Ysaye, dar am avut si supriza placuta sa ascult o excelentă versiune a lucrarii lui George Enescu, Concertstuck, realizată de violista Aiakosan Tahara, cea care de altfel s-a clasat prima inaintea finalei progamata pe 31 august. La canto am remarcat câteva voci bune, tinere, de perspectivă, precum cea a tenorului de numai 28 de ani Akira Mizuno.
Maine vor intra in concurs reprezentanții instrumentelor de suflat si pianistii.
Laureații ediției trecute a competiției vor susține un turneu în țara noastră în luna octombrie, cântând în spații culturale importante precum Castelul Peleș - 26 octombrie, concert care va însemna și finalul ediției a III a a Stagiunii Sunetul Muzicii sau Sala Radio - 28 octombrie.

luni, 19 august 2013

Romania (re)descoperita prin muzica

S-a încheiat un nou turneu estival. S-a încheiat o nouă călătorie a muzicii de calitate în locuri de mare frumusețe, în locuri cu un potențial turistic imens. S-a încheiat un periplu de peste 1000 de km care ne-a purtat de pe malul Dunării, de lângă ruinele cetății Vicina, fortificație construită înaintea anului 1000, din mijlocul viilor de mii de hectare de la Domeniile Ostrov, până la Castelul Peleș și Palatul Mogoșoia.
A fost un turneu în care s-au îmbinat muzica, istoria, turismul, viticultura. A fost un turneu care şi-a dorit să arate că România are ce oferi. A fost un turneu cu bune si cu rele.
Poate cel mai îmbucurător lucru a fost faptul că trei muzicieni de origine maghiară s-au bucurat sincer să participe la un turneul intitulat Descoperă România. De asemenea au fost încântaţi să înveţe într-un timp record o lucrare a lui Enescu – Aubade, pe care au alăturat-o unei alte creaţii inspirate de dragoste – Serenada de Dohnányi şi unui trio de Schubert. Acest fapt mi-a întărit convingerea că tensiunilor interetnice televizionistice sunt create artificial şi că românii şi maghiarii pot colabora în cele mai bune condiţii. Violonistul Simon Csongor, violista Kardos Margit și violoncelista Csilla Kecskes Aved, adică ICon Arts Trio, sunt muzicienii cărora li se datorează succesul artistic al turneului.
La rele aş trece reacţia (ca şi inexistentă a) presei toropită de caniculă, de evenimente morbide sau de acţiuni culturale alegorice pe litoral.
Sunt sigur că tenacitatea care îi caracterizează pe organizatori: Radio România Cultural, ExcesMusic, UCIMR şi Asociaţia Pro Valores, va face ca turneele de promovare a unor spaţii turistice de valoare prin intermediul artei sunetelor să continue şi anul viitor cu noi surprize. Ar fi şi păcat să fie altfel după două ediţii ale turneului Muzica în Palatele României, după o ediţie a turneului Romania Underground – muzica în Salinele României şi după recent încheiatul turneu Descoperă România.

joi, 15 august 2013

Descopera România...turneu extraordinar la debut.

Vineri 16 august are loc primul recital al etapei din interioriul granițelor țării a Turneului Extraordinar Descoperă România.

Tineri muzicieni târgumureșeni, de mare valore, grupați sub titulatura ICon Arts Trio vă invită într-o călătorie extraordinară în care se vor îmbina frumusețile turistice cu cele muzicale, bogățiile istorice cu cele viticole.

Primul recital va avea loc astăzi de la ora 19 pe malul Dunării, în mijlocul uneia dintre cele mai mari podgorii românești Domeniile Ostrov.

Fantasticul traseu muzical pus în slujba regăsirii unora dintre cele mai frumoase locuri din România va continua mâine 17 august în sala de muzică a Castelului Peleș - domeniu regal, loc de mare atracție; pentru ca turneul să se încheie duminică 18 august la porțile Bucureștiului, în spendida ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu – Palatul Mogoșoaia. Aceste din urmă serate muzicale vor începe la ora 17.

Violonistul Simon Csongor, violista Kardos Margit și violoncelista Csilla Kecskes Aved, vor interpreta lucrări atractive, de mare valore din repertoriul universal: Aubade de George Enescu, Serenada op. 10 de Ernő Dohnányi și Trio de coarde D 581 de Franz Schubert.

Radio România Cultural, Asociația Pro Valores, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi ExcesMusic vă propun astfel să descoperiți o Românie reală, o Românie a înțelegerii și conlucrării interetnice, o Românie a oamenilor talentați, creativi și valoroși, o Românie cu un potențial cultural – turistic imens.
Mai multe amănunte pe: http://descoperaromaniaturneu.wordpress.com

Organizatori: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, Radio România Cultural, ExcesMusic și Asociația Pro Valores.

Parteneri: Primăria Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Programul Oportunităţi la tine acasă, Muzeul Național Peleș, Domeniile Ostrov şi Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București.

Parteneri media –Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Revista Tango, Looms, Onlinegallery.ro, SensoTv, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, Art Act magazine.

duminică, 11 august 2013

ICon Arts Roma la final

Roma, în aceste zile toride, e un furnicar, un loc de întâlnire al civilizațiilor. Roma este locul în care se îmbină ciudat luxul cu mizeria, istoria cu modernitate, credința cu mercantilismul. Poate aceasta este rețeta eternității acestui loc în care fiecare persoană, din orice colț al lumii, își găsește o atracție: culturală, istorică, arhitectonică, sentimentală, culinară sau religioasă. Roma este cu adevărat un oraș magnet.

În acest context a avut loc în perioada 6 – 11 august 2013, o încercare temerară a unor români din țară și din afară, de a organiza în capitala Italiei, un curs de măiestrie internațional.

Academia ICon Arts, prima desfășurară în afara granițelor țării, după 11 ediții desfășurate la Breaza și Sibiu, eveniment organizat de ExcesMusic si Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din Romania, a strâns la Accademia di Romania 15 tineri muzicieni din Italia, Franța, Irlanda, Elveția și România, dornici de a se parfecționa la clasele de percuție sau de muzică de cameră, cu profesori formați în țara noastră, cu doi artiști cu cariere internaționale de invidiat: percuționistul Mircea Ardeleanu, stabilit în Elveția și Adrian Mantu, violoncelistul cvartetului ConTempo, cvartet rezident la Galway în Irlanda.

Incitant a fost concertul final, la el paticipând maeștrii și discipoli, formații cu componențe internationale, alcătuite pe perioada cursurilor, ansambluri inedite din punct de vedere timbral. A putut fi ascultat un program foarte amplu care ne-a purtat prin mai multe secole de creație muzicală – de la Vivaldi la Keiko Abe. Interesantă alternanța între ritmica pregnantă a ansamblurilor de percuție și melodica formațiilor camerale de coarde. O prezență aparte a fost cea a sopranei Veronica Anușca. Ea a interpretat miniaturi de Leonard Bernstein, Franz Liszt și Mihai Murariu și o arie de Handel. O voce ineresantă, cu multiple posibilități interpretative și o prezență scenică bine studiată și deosebit de agreabilă. Într-o vizibilă creștere de formă a fost și percuționista Irina Rădulescu. Din punct de vedere valoric, la capătul opus s-au plasat trei irlandeze: Eleanor Ryan, Anne Marie McKee și Katherine Gagneux care nu au reușit să se ridice nici măcar la un nivel amatoristic acceptabil.
Publicul, nu foarte numeros, a aplaudat entuziast evoluțiile tuturor tinerilor muzicieni.

Deși s-a sperat până în ultima clipă, din păcate, concertul de aseară nu s-a mai constituit și în debutul turneului “Descoperă Romania”. Violistul Trio-ului ICon Arts nu a mai ajuns la Roma, iar soluția înlocuirii lui la concertul din capitala Italiei cu violista irlandeză nu s-a dovedit a fi fiabilă. Parcursul românesc al turneului însă se va desfășura la sfârșitul săptămânii viitoare: vineri 16 august de la ora 19 - în sala de degustări de la Domeniile Ostrov, sâmbătă 17 august și duminică 18 august, de la ora 17, în sala de muzică a Castelului Peleș, respectiv în sala scoarțelor din Palatul Mogoșoaia.

miercuri, 7 august 2013

Muzica romaneasca la Roma

Ottorino Respighi când s-a lăsat impresionat de Roma s-a gandit la pinii săi și la fântânile sale. În aceste zile cand spun Roma mă gândesc în primul rând la căldurile insuportabile. În ciuda acestor neplăceri calorice niște români se încăpătânează să organizeze în capitala Italiei, un curs de măiestrie internațional, primul după 11 ediții desfășurate în România. Academia ICon Arts, sâmbăta trecută își închidea porțile la Sibiu și pleca spre Cetatea Eternă într-o încercare temerară de a îmbunătății imaginea țării noastre tocmai în capitala europeană în care are cel mai mult de suferit.
La prima ediție pe teritoriu străin, organizatorii ExcesMusic si Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din Romania, au invitat la Accademia di Romania, ca profesori la cursurile de percuție și de muzică de cameră, doi muzicieni români cu cariere de invidiat, doi artiști stabiliți în străinătate, care fac cinste țării în care s-au născut, s-au format și în care se reîntorc deseori având în spate recunoașterea internațională binemeritată. Aceștia sunt: percuționistul Mircea Ardeleanu, stabilit în Elveția și violoncelistul cvartetului ConTempo, cvartet rezident la Galway în Irlanda -Adrian Mantu.
La această ediție pilot ICon Arts Roma - 2013 participă 15 tineri muzicieni din Italia, Franța, Irlanda, Elveția și Romania. În diferite formule interpretative ei vor susține duminică la Accademia di Romania un concert, care are dublă semnificație. Pe de o parte este finalul acestui curs de măiestrie, iar pe de altă parte, prin evoluția ICon Arts Trio, care va prezenta Aubade de George Enescu, este debutul Turneului Internațional Extraordinar „Descoperă România”. Descoperă Romania este turneul prin care Radio România Cultural, Asociația Pro Valores, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România şi ExcesMusic vă propun să descoperiți o Românie reală, o Românie a înțelegerii și conlucrării interetnice, o Românie a oamenilor talentați, creativi și valoroși, o Românie cu un potențial cultural – turistic imens. Componenții ICon Arts Trio, violonistul Simon Csongor, violista Kardos Margit și violoncelista Csilla Kecskes Aved, trei artiști din Târgu Mureș, vor cânta săptămâna viitoare în trei spații de mare atracție turistică din Romania. Astfel opusuri de Enescu, Dohnányi și Schubert vor răsuna în sala de degustări de la Domeniile Ostrov – vineri 16 august de la ora 19, sala de muzică de la Castelul Peleș - sâmbătă 17 august, ora 17 și sala scoarțelor din Palatul Mogoșoaia, duminică 18 august, ora 17.

duminică, 4 august 2013

ICon Arts – de la Sibiu ...la Roma

Ediția a XI a a Academiei și a Festivalului ICon Arts e istorie. Vineri și sâmbătă s-au desfășurat ultimele concerte. Vă puteți închipui un concert de jazz, seara târziu, într-un foișor discret luminat, înconjurat de o livadă de meri? Chiar așa a fost vineri seara la Cisnădioara la Apfelhaus. Maeștrii și discipoli, artiști cosacrați și tineri aflați la începutul carierei și-au unit eforturile și au creat o seară superbă. Alături de profesorii academiei: Mircea Tiberian și John Betsch au evoluat, după o săptămână de cursuri de măiestrie, tineri interesanți, tineri dornici de afirmare.
Aș aminti câteva nume: chitaristul Liviu Negru, saxofonistul Cătălin Milea, contrabasistul Michael Acker, Alina Botei, Teodora Spânu, Iulia Pardău.
Sâmbătă a avut loc marea deplasare, camioane cu instrumente, autocare cu muzicieni, au plecat spre Râșnov, mai precis spre Ceteatea Râșnovului, acolo unde seara a avut loc ultimul concert al festivalului. Pe scena din Curtea interioară a cetății, după o săptămână de lucru intens împreună la Sala Thalia din Sibiu, și-au dat întâlnire 33 de muzicieni și doi dirijori, realizându-se astfel o contopire între formațiile Telemaque din Fanța, Musique Nouvelles din Belgia și ICon Arts din România. Evoluând sub titulatura European Contemporary Orchestra, alternativ sub baghetele dirijorale ale lui Raoul Lay și Jean Paul Dessy, tinerii muzicieni, francezi, belgieni și români, au prezentat într-o ambianță de vis, publicului ușor surprins, lucrări de Ted Hearne, Pierre-Adrien Charpy, Martjin Padding, Francois Narboni, Liviu Dănceanu și Adrian Iorgulescu. De altfel piesa Kaleidoscope a președintelui Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Romania a răsunat în primă audiție. Astfel în plin festival al Filmului istoric, la Râșnov și-a făcut loc un concert cu muzica viitorului. Muzici impregnate de efecte sonore, de apropieri timbrale inedite, de contopiri între sunete ale instrumentelor calsice și sunete electronice.
Același concert va putea fi ascultat și pe 7 septembrie la București în cadrul Festivalului Internațional George Enescu.
De marti Academia ICon Arts se mută pentru prima dată în afara granițelor tării. Mai precis până pe 11 august vor avea loc cursuri de măiestrie la Roma, la Accademia din Romania. Acolo doi români stabiliți de mulți ani în străinătate, ambii cu cariere de invidiat, vor ajuta la perfecționarea tinerilor muzicieni. Aceștia sunt Andrian Mantu -violoncelistul Cvartetului ConTempo din Irlanda și percuționistul Mircea Ardeleanu din Elveția. Astfel organizatorii: ExcesMusic, Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din Romania și Institutul Cutlural Român se prezintă în capitala Italiei cu valori umane, culturale și profesionale recunoscute și încearcă să schimbe o imagine nefavorabilă a țării nostre.

miercuri, 31 iulie 2013

ICon Arts - noi provocari

La Sibiu continuă a XI a ediție a Academiei și a Festivalului ICon Arts. Marți în sala oglinzilor a Forumului Democrat German, spațiu care a fost umplut până la refuz, a avut loc concertul Ansamblului ICon Arts. Iată că după câțiva ani în care s-au îmbinat ambiția și tenacitatea organizatorilor, cu știința și perseverența dirijorului Gabriel Bebeșelea, la Sibiu s-a format un ansamblu de muzică contemporană omogen și dornic de afirmare, care acumulând creșteri valorice sănătoase ajunge la nivelul marilor ansambluri de gen europene.
În concertul de marți am putut asculta șapte lucrări, două apaținând compozitoilor rezidenți ai festivalului, adică a celor care au câștigat selecțiile internaționale: Sumio Kobayashi și Sebastian Androne. Surprinzător, dar îmbucurător, compozitorul japonez s-a lăsat inspirat de Luceafărul eminescian, creând o muzică extrem de sensibilă, de suavă, de aerisită. În schimb lucrarea compozitorului român – „Nubilum”, foarte bine construită, are teme și ritmuri pregnante, unele de inspirație folclorică. Au mai fost prezentate cinci lucrări ale unor compozitori români, creații care vor răsuna și în cadrul Festivalului Internațional George Enescu: Serenada de Cătălin Ștefănescu Pătrașcu, Prisoner de Diana Gheorghiu, Aeolus de Alexandru Murariu, Soumisaundi de Dan Variu și Vis cu vampiri de Vlad Maistorovici. Aceste cinci lucrări s-au completat în crearea unui tablou senzorial complex, care a purtat publicul de la lumea inefabilă imaginată de Diana Gheorghiu, la forța efectelor și a ritmicității din opera lui Vlad Maistorovici, neuitând să ofere și umor de bună calitatea prin piesa lui Dan Variu.

Aseară a avut loc recitalul cursanților de la secțiile de interpretare ale ICon Arts 2013, coordonate de Ladislau Csendes – vioară, Godri Orban – fagot, Gergely Bodoky – flaut și clarinetistul Emil Vișenescu. Aproape 20 tineri au cântat lucrări de Debussy, Xenakis, Telemann, Vanhal, Mendelssohn, Honnegger realizând adevărate călătorii sonore prin secole de muzică, prin stiluri și epoci. După părerea mea s-a evidențiat flautistul Ștefan Diaconu, care a prezentat o convingătoare versiune a lucrării Syrinx de Claude Debussy.
Astăzi va avea loc concertul claselor de percuție și orgă, la biserica fortificată din Cisnădie, mâine în Cisnădioara la Alfelhaus va avea loc un spectacol al cursanților de la jazz și dans contemporan, pentru ca sâmbătă de la ora 19, în cetatea Râșnov, să-și dea întâlnire formațiile Telemaque din Fanța, Musique Nouvelles din Belgia și ICon Arts din România, grupate alternativ sub baghetele dirijorale ale lui Raoul Lay și Jean Paul Dessy sub titulatura European Contemporary Orchestra.
Vor fi prezentate lucrări de Ted Hearne, Pierre-Adrien Charpy, Martjin Padding, Francois Narboni, Liviu Dănceanu și Adrian Iorgulescu.