ConTemplând arta Cvartetului ConTempo

Marţi 19 octombrie 2010 a debutat stagiunea camerală Institutul Cultural Român la Ateneu, o serie de trei recitaluri care prilejuiesc reîntâlnirea unor artişti români valoroşi, stabiliţi în străinătate cu publicul de acasă. Un demers important de recuperare, fie şi parţială, a unor autentice valori interpretative.
Primii care au revenit au fost membrii Cvartetului ConTempo, ansamblu rezident în Irlanda. Ei au fost însoţiţi de acordeonistul finlandez Timo Kinnunen. Pe Cvartetul Contempo nu l-am mai ascultat de la Festivalul Enescu, atunci când a cântat opusuri enesciene. Ei sunt adevăraţi ambasadori ai muzicii ţării lor. De fiecare dată s-au impus în faţa organizatorilor de concerte din Anglia, Irlanda, SUA, Italia şi au introdus în programe cel puţin o lucrare românescă. De asemenea prin colaborările pe care le au cu diverşi artişti străini, acestora le-au îmbogăţit repertoriul cu sonorităţi româneşti. Muzicienii Contempo au rămas la fel de spontani, la fel de direcţi, la fel de sinceri, de naturali, de profesionişti şi parcă au mai câştigat în omogenitate.
Nu pot să am decât aprecieri la superlativ despre acest concert. Un concert în care a răsunat muzica secolului XX, o muzică dificilă, greu de înţeles pentru public şi totuşi, spectatorii au venit în număr mare, au fost fascinaţi de modul de prezentare, de profesionalismul artistilor, de diversitatea sonoră, de spectaculozitatea lucrărilor. Trei prime audiţii – una absolută semnată Anne Veismane. O foarte interesantă lucrare a Mayei Badian – românca stabilită în Canada, o capodoperă care aseară a a putul fi ascultată pentru prima dată în România, la 40 de ani de la crearea ei – Black Angels de George Crumb. Aranjamente pentru acordeon de Muffat şi Olivier Messiaen. Toate acestea au făcut ca abordabilul, popularul Astor Piazzola să nu mai pară atât de interesant. Concertul a fost un model care ar trebui urmat de organizatorii seratelor dedicate muzicii contemporane. Au putut fi ascultate 6 piese selectate exclusiv pe criterii valorice, în care nu am regăsit spectaculosul gratuit pus în slujba şocării spectatorului, ci spectaculosul şocant pus în slujba adevăratei arte. Sunt sigur că un astfel de concert face mai mult bine muzicii contemporane, mai mult bine publicului decât un întreg festival cu nenumărate manifestări în fiecare zi.

p.s. foto Mihai Cratofil (ICR).