Sebastian Craciun

Sebastian Craciun

sâmbătă, 25 februarie 2012

„Drumul spre celebritate” – atractia instrumentelor de suflat




Sâmbătă 25 februarie 2012, la Palatul Mogoşoaia a avut loc a treia etapă a „Drumului spre celebritate” – emisiune concurs, ajunsă la ediţia a a III a. La evenimentul organizat de Radio România Cultural, ExcesMusic şi Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti", invitat special a fost Viorel Mușat – solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio.

Etapa dedicată instrumentelor de suflat din lemn a avut-o câştigătoare pe flautist Oana Leonte. Aceasta a obţinut 38 din cele 84 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi ai Colegiului National „Elena Cuza” din Bucureşti şi de juriul de specialitate. Oana Leonte s-a calificat astfel în finala care va avea loc la Palatul Mogoşoaia pe 26 mai 2011. Ea are 22 de ani este din Iaşi, iar în prezent este studentă în anul al III lea la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, clasa Cătălin Opriţoiu. A câştigat concursuri desfăşurate la Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Piatra Neamţ şi Suceava, a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Hermann Klemeyer, Juliette Hurell, Benoit Fromanger, Pierre-Yves Artaud, iar în anul 2009 a fost solistă a Filarmonicii “Moldova”.

Următoarea etapă a concursului „Drumul spre celebritate” se va desfăşura pe 3 martie 2012. Este o etapă dedicată instrumentelor de viola si violoncel. La competiţie vor participa tineri din Chişinău, Alba Iulia şi Bucureşti, iar inviat special va fi violistul Ştefan Gheorghiu – Presedintele Uniunii de Creatie Interpretativa a Muzicienilor din Romania.
Aşadar Radio România Cultural, ExcesMusic şi Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” vă invită să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Partener: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”.

Parteneri media: TVR Cultural, Şapte seri, Port.ro, Calendar Evenimente, Modernism, Diseară.ro, Art Act Magazine, Liternet.ro, Onlinegallery.ro, Observator cultural.

duminică, 19 februarie 2012

Mogosoaia Clasic Fest - excelenţe beethoveniene



Mogoşoaia Clasic Fest, cea mai recentă atracţie de la Porţile Bucureştiului, a programat dumincă 19 februarie al doilea recital.
În ciuda vremii potrivnice(ger pătrunzător, zăpadă, ceaţă densă) iubitorii muzicii camerale au ţinut să fie prezenţi la un nou episod al integralei trio-urilor cu pian de Beethoven, un proiect pe cât de ambiţios, de dificil, pe atât de bine realizat de Ansamblul Musica Viva.
Violonistul Alexandru Mălaimare, violoncelistul Florin Mitrea şi pianista Andreea Butnaru de această dată au interpretat un trio de tinereţe al lui Beethoven - op.1, nr.2 şi una dintre cele mai cunoscute creaţii camerale semnată de Titanul de la Bonn - Trio op.70, nr.1, supranumit "Fantoma".
Ansamblul Musica Viva a impresionat prin omogenitate, sensibilitate, prin calitatea reliefărilor tematice, prin extraordinara paletă de culori, toate aceastea ducând la un dialog muzical care dovedea o înţelegere superioară a partiturii.
Până la sfârşitul festivalului vor mai fi trei seri beethoveniene prin care Ansamblul Musica Viva va duce la bun sfârşit unul dintre cele mai interesante proiecte camerale româneşti ale ultimilor ani.
Următorul eveniment din cadrul Mogoşoaia Clasic Fest va avea loc pe 11 martie, atunci când vor evolua în faţa publicului laureţii Concursului "Drumul spre celebritate" ediţia a II a, trei muzicieni tineri, extrem de talentaţi, foarte valoroşi: violoncelistul Ştefan Cazacu, pianistul Mihai Ritivoiu şi violonistul Alexandru Mălaimare.

sâmbătă, 18 februarie 2012

„Drumul spre celebritate” – în sunet de chitare







Palatul Mogoşoaia a găzduit sâmbătă 18 februarie 2012 a doua etapă a concursului „Drumul spre celebritate” - ediţia a III a. La evenimentul organizat de Radio România Cultural, ExcesMusic şi Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti", invitat special a fost Costin Soare.

Etapa dedicată chitarei l-a avut câştigător pe cel mai tânăr concurent – Tudor Ilie Lăzăruc. Acesta a obţinut 67din cele 196 de puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi ai Şcolii nr.98 « Avram Iancu » din Bucureşti şi de juriul de specialitate. Tudor Ilie Lăzăruc s-a calificat astfel în finala care va avea loc la Palatul Mogoşoaia pe 26 mai 2011. El are 16 ani, este din Botoşani, a obţinut până în prezent 17 premii naţionale, anul trecut a câştigat concursul naţional de chitară de la Craiova şi a participat la festivaluri internaţionale desfăşurate în Germania si în Bosnia, la Sarajevo.

Următoarea etapă a concursului „Drumul spre celebritate” se va desfăşura pe 25 februarie 2012. Este o etapă dedicată instrumentelor de suflat din lem. La competiţie vor participa tineri flautişti, oboişti şi fagotişti din Iaşi, Bacău, Braşov şi Bucureşti, iar inviat special va fi Viorel Muşat, solist instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio.

Aşadar Radio România Cultural, ExcesMusic şi Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” vă invită să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Partener: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”.

Parteneri media: TVR Cultural, Şapte seri, Port.ro, Calendar Evenimente, Modernism, Diseară.ro, Art Act Magazine, Liternet.ro, Onlinegallery.ro, Observator cultural.

miercuri, 15 februarie 2012

Noi provocări în cadrul Mogoşoaia Clasic Fest





Duminică 19 februarie 2012, de la ora 17, are loc un nou episod al celei mai recente atracţii culturale de la porţile Bucureştiului – Mogoşoaia Clasic Fest, eveniment organizat de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, împreună cu Radio România Cultural.
În cel de-al doilea concert al evenimentului continuă integrala trio-urilor cu pian de Ludwig van Beethoven - un proiect ambiţios al Ansamblului Musica Viva, demarat la finalul anului trecut.

Violonistul Alexandru Mălaimare, violoncelistul Florin Mitrea şi pianista Andreea Butnaru prezintă alte două opusuri beethoveniene incluse în seria de şase recitaluri găzduite de sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia.

Parteneri media: TVR Cultural, Port.ro, Şapte seri, Observator cultural, Onlinegallery.ro, Liternet.ro, Art act magazin, Calendar evenimente, Diseara.ro.

duminică, 12 februarie 2012

Mogoşoaia - seară de poveste








După eforturi extraordinare, dupa emoţii prilejuite de vremea potrivnică, soprana Leontina Văduva şi pianistul Horia Mihail, au susţinut concertul inaugural al Mogoşoaia Clasic Fest, cea mai recentă atracţie muzicală de la porţile Bucureştiului, organizată de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Institutul Cultural Român şi Radio Romania Cultural.

A fost o seară de poveste, într-un peisaj hibernal de basm, totul armonizat cu o muzică divină.
Cei doi importanţi artişti au reuşit să încălzească atmosfera şi să ofere celor prezenţi în sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia o seară de neuitat. A fost un recital Enescu – Massenet de înaltă ţinută, în care a impresionat extraordinara comunicare dintre cei doi, extraordinara omogenitate. Pe parcursul întregului recital Leontina Văduva a arătat o calitate şi o tehnică vocală extraordinare, o grijă specială faţă de fraza muzicală şi faţă de cuvântul cântat, iar Horia Mihail a dovedit încă o dată că este un pianist de mare valoare, extrem de rafinat. Cei doi au reuşit adevărate minuni şi i-au determinat pe spectatorii, destul de numeroşi, să le ceară prin îndelungi aplauze, două bisuri.

Următoarea serată din cadrul Mogoşoaia Clasic Fest se va desfăşura duminică 19 februarie, tot de la ora 17, când Trio-ul Musica Viva, alcătuit din violonistul Alexandru Mălaimare, violoncelistul Florin Mitrea şi pianista Andreea Butnaru, va continua un proiect demarat la Mogoşoaia, integrala Trio-urilor cu pian de Ludwig van Beethoven.

Leontina Vaduva- Horia Mihail - Enescu

vineri, 3 februarie 2012

AMANARE - deschidere de stagiune la Castelul Peles



Din cauza gerului si a incapacitatii centralei Castelului Peles de a incalzi la o temperatura acceptabila sala de muzică, ne vedem obligaţi să amânăm debutul Stagiunii "Sunetul muzicii" - ediţia a II a, pentru finalul lunii martie.

În speranta ca veti intelege situatia si ne veţi onora cu prezenta pe viitor va multumesc,

Sebastian Craciun