Sebastian Craciun

Sebastian Craciun

vineri, 5 aprilie 2013

„Drumul spre celebritate” – ziua muzicii de cameră



În cadrul ediţiei a IV a a Concursului „Drumul spre celebritate”, vineri 5 aprilie 2013, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia s-a desfăşurat etapa dedicată ansamblurilor camerale. La evenimentul organizat de Radio Romania Cultural, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti şi ExcesMusic, invitată special a fost pianist Verona Maier.
Ca spectatori si jurati au participat 57 de elevi ai Scolilor nr. 56 Jose care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

Câştigător a fost Cvartetul Solartis alcătuit din violoniştii Sabin Penea şi Ana Maria Marian, violista Laura Zecheru şi violoncelistul Andrei Niţescu. Ansamblul a obţinut 31 din cele 114 puncte oferite în egală măsură de publicul alcătuit din elevi şi de juriul de specialitate.

Următoarea etapă a concursului „Drumul spre celebritate” se va desfăşura mâine 6 aprilie, tot de la ora 11. Este o etapă dedicată instrumentelor de suflat flaut şi oboi. La competiţie vor participa tineri muzicieni din Bacău, Iaşi, Râmnicu Vâlcea şi comuna Holboaca judeţul Iaşi.

După stabilirea ultimului finalist, iubitorii artei sunetelor sunt aşteptaţi tot mâine 6 aprilie de la ora 15 la Finala Concursului Drumul spre celebritate ediţia a IV a.

Aşadar Radio România Cultural, Asociatia Pro Valores, ExcesMusic şi Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” vă invită să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Partener: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”.

Parteneri Media: Radio Romania Muzical, Sapte seri, Observator cultural, Port.ro, Agentia de carte.ro, Artindex, Business Review, Revista Tango, Looms, Onlinegallery.ro, SensoTv, Diseara.ro, Modernism, Calendar evenimente, Art Act magazine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu